Quantcast
Channel: Romani Buni – Români Buni
Viewing all articles
Browse latest Browse all 22036

Vezi care sunt facultățile cu cele mai bune perspective de angajare

$
0
0
Vezi care sunt facultățile cu cele mai bune perspective de angajare

Potrivit Smartree, unul dintre liderii din România pe piața de externalizare a proceselor de HR, facultățile cu profil de inginerie software sau de Limbi Străine sunt cele ai căror absolvenți își găsesc cel mai repede un job bine plătit, imediat după finalizarea studiilor, având, totodată, şansa unei ascensiuni rapide în carieră.

„Politehnica, Cibernetica, Limbile Străine şi chiar Medicina sunt acele facultăţi care garantează absolvenţilor că vor găsi foarte uşor un job odată cu terminarea studiilor sau chiar din perioada acestora. În plus, aceşti tineri sunt și cel mai bine plătiți, încă din primul an de activitate”, a declarat Raluca Peneș, HR Coordinator Smartree.

Astfel, potrivit afirmaţiilor sale, salariul unui absolvent al unei facultăți cu profil IT poate începe de la 3.500-4.000 lei net. În ceea ce îi privește pe absolvenții de Limbi Străine, cei care vor avea salarii foarte mari încă de la primul job vor fi cunoscătorii de limbi exotice. Astfel, comparativ cu vorbitorii de engleză, franceză sau italiană, ale căror salarii pot începe de la 2.000 lei net, vorbitorii de limbi străine exotice pot ajunge la un venit lunar de 4.000 lei net.

„Dezvoltarea pieţei locale de outsourcing pe mai multe domenii a adus această nevoie de vorbitori de limbi străine cât mai diverse. Astfel, un tânar care vorbeşte fluent suedeză, daneză, norvegiană, arabă, japoneză sau chineză nu va căuta pentru multă vreme un job”, a mai spus Raluca Peneş.

O altă categorie de absolvenți de care piața muncii are mare nevoie sunt medicii. Aceștia au mai multe opțiuni după ce termină facultatea, având posibilitatea de a se orienta către sistemul de sănătate de stat, dar și către sectorul privat. Acesta include spitalele și clinicile private, în care nivelul de remunerație este mult mai atractiv decât în cazul celor de stat, dar și companiile farmaceutice.

Şi absolvenţii de Agronomie au, în acest moment, şansa de a găsi într-un timp foarte scurt un job plătit foarte bine datorită numărului mare de investitori şi a dezmorţirii activităţii pe acest segment.

Ce absolvenţi au dificultăţi în găsirea unui job

Pe de altă parte, facultățile ai căror absolvenți au mari probleme în a-și găsi un job sunt cele al căror profil nu este bine structurat. În aceste instituții de învățământ metodologia nu este coerentă și nu există nicio specializare pe care absolvenții se pot baza după absolvire.

”Se predau informații din multe domenii, dar nu se pune accent pe ce profesii se pot angaja tinerii absolvenți sau care sunt etapele unei cariere, care trebuie parcurse în mod corect. Astfel de exemple de facultăţi sunt cele care nu au specializare strictă pe un anumit domeniu, precum Management sau Inginerie Economică”, a menţionat Raluca Peneș.

Dar există și facultăți foarte specializate, care nu oferă o perspectivă de angajare foarte bună în acest moment, precum Arhitectura sau Geologia.

 

 

The post Vezi care sunt facultățile cu cele mai bune perspective de angajare appeared first on Români Buni.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 22036

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48