Quantcast
Channel: Romani Buni – Români Buni
Viewing all articles
Browse latest Browse all 22036

„Sunt unul dintre tinerii din România care vor susține examenul de bacalaureat în anul 2016. Acum simt cum sunt spălat pe creier de tot ce memorez pentru bacalaureat, acest examen care încununează un sistem neperformant”

$
0
0
„Sunt unul dintre tinerii din România care vor susține examenul de bacalaureat în anul 2016. Acum simt cum sunt spălat pe creier de tot ce memorez pentru bacalaureat, acest examen care încununează un sistem neperformant”

Sistemul școlar din România a fost îndelung criticat pentru faptul că este depășit, iar materiile predate în școală nu îi ajută aproape cu nimic pe piața muncii. Școala românească a eșuat mai ales în ultimii ani când procentul de absolvire al examenului de bacalaureat a înregistrat valori tot mai mici.

 Andrei Eduard Burghelia se află în clasa a 12-a și învață pentru bacalaureat. El este dezamăgit de sistemul școlar din țară deoarece, forțându-l să memoreze munți de informații, nu-l învață nimic folositor care să-l pregătească pentru viața de după liceu.

„Sunt unul dintre tinerii care vor susține examenul de bacalaureat în anul 2016. Acel presupus ”examen al maturității” care nu face nimic altceva decât să suprasolicite elevul, forțându-l să memoreze munți de informații inutile. Sunt stresat, supărat, confuz şi nu mai fac nimic productiv pentru că învăț pentru “examenul maturității”.

Dacă în urmă cu un an mă culcam la ora 2 pentru că făceam voluntariat în diverse locuri, conduceam o afacere (Velocurier) şi un ONG (Asociația Elevilor din Constanța), acum învăț cum să evidențiez tema şi viziunea despre lume a autorului într-o opera literară sau memorez formule complicate la matematică. E frustrant, plictisitor și nu mă ajută să mă dezvolt!

Atunci mă dezvoltam în mod real: munceam, cunoşteam şi lucram cu oamenii, rezolvam probleme, învățam din greşeli, aveam responsabilități şi descopeream câte ceva nou în fiecare zi. Mai mult, asiguram un venit stabil pentru niște oameni cu copii. Pentru a învăța, am fost nevoit să renunț la activitățile care mă ajutau cu adevărat să mă dezvolt. Acum simt cum sunt spălat pe creier de tot ce memorez pentru bacalaureat, acest examen care încununează un sistem neperformant. Am lasat şcoala să mă tâmpească…

La şcoală mă plictisesc teribil pentru că scriu mult, nu sunt încurajat să găndesc critic sau să fiu creativ, lucrul în echipă este aproape inexistent, materia e stufoasă şi lucrez după nişte manuale vechi, fără grafice sau imagini reprezentative, iar limbajul este unul academic, nicidecum unul student-friendly, care să te facă să-ți doreşti să descoperi mai mult. Nu mai zic că informațiile din manualele de antreprenoriat nu sunt actualizate şi îți inhibă spiritul antreprenorial.

Prefer să citesc despre afaceri și să iau inițiativă decât să memorez niște noțiuni pe care oricum le voi uita după examen. Tinerii sunt foarte inteligenți, dar nu au fost învățați cum să-și folosească inteligența.
Bucuria cunoaşterii a fost înlocuită cu teroarea memorării.

Totuşi, dacă sunteți fani ai şcolii româneşti aşa cum este ea, haideți să vă dau căteva cifre: – În anul 1996 s-au născut 231.000 copii. Scădem 47.000 şi rezultă numărul copiilor care au reuşit să termine clasa a 9-a: 184.000 de copii. Abandon şcolar de 20% în învățământul obligatoriu. Noi vedem doar cifre, dar fiecare caz în parte este o catastrofă;
– Copiii născuți în ’96 au dat bacalaureatul anul trecut. Dintre cei 231.000 de nou-născuți, doar 144.000 (63%) au reuşit să se înscrie la bac;
– Doar 47% (!!!) din copiii născuți în ’96 au trecut examenul de bacalaureat. 100.000 din 231.000.

O jumătate dintr-o generație are şanse minime de integrare pe piața muncii pentru că nu are diplomă de bac, iar cealaltă jumătate, deşi are diplomă de bac, nu este pregătită pentru piața muncii sau pentru viața reală. Poate am mai fi avut o mică şansă dacă orele de consiliere şi orientare profesională nu s-ar fi făcut doar pe hârtie.

Nu ştiu dacă voi avea diploma de bacalaureat anul acesta. Nu ştiu dacă mai vreau să memorez noțiuni. Nu ştiu dacă mai vreau să-mi pierd timpul la meditații. Dar ştiu că voi munci zilnic pentru a deveni antreprenorul de succes care se va implica în îmbunătățirea calității educației din România.
Pentru că o țară cu tineri prost pregătiți este o țară pierdută, iar eu vreau să rămân în țara mea”, a scris Andrei Eduard Burghelia pe Facebook.

The post „Sunt unul dintre tinerii din România care vor susține examenul de bacalaureat în anul 2016. Acum simt cum sunt spălat pe creier de tot ce memorez pentru bacalaureat, acest examen care încununează un sistem neperformant” appeared first on Români Buni.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 22036

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48