Kovesi a câștigat astăzi procesul cu Secția Specială înființată de PSD.
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, miercuri seară, admiterea contestației depuse de Laura Codruța Kovesi și a hotărât ridicarea măsurii controlului judiciar dispus de Secția de anchetă a magistraților în cazul fostei șefe DNA, în dosarul aducerii în țară a lui Nicolae Popa.
Anunțul a fost făcut de fostul procuror-șef DNA, care s-a întors, miercuri seară, la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), informează stiripesurse.ro.
“Am contestat faptul că această măsură care a fost dispusă a fost nelegală. Am arătat în contestație toate motivele de nelegalitate, de netemeinicie și ceea ce s-a făcut în dosar, o să vedem motivarea. (…) Acum pot să părăsesc și țara, s-a revocat controlul judiciar, s-au revocat toate măsurile și mi s-a admis contestația”, a declarat Laura Codruța Kovesi, la instanța supremă.
Laura Codruța Kovesi a fost pusă, săptămâna trecută, sub control judiciar de Secţia de anchetare a magistraţilor în dosarul privind mita pe care i-ar fi cerut-o lui Sebastian Ghiţă pentru repatrierea, din Indonezia, a fostului director FNI, Nicolae Popa, condamnat în lipsă la închisoare.
Liviu Avram: Așa-i că se impune înființarea și a unei Secții Speciale cu judecători, nu doar cu procurori? Că uite ce bucluc ieși cu cazul Kovesi
The post Kovesi, Prima reacție după ce a câștigat procesul: „Acum pot să părăsesc și țara…Am contestat faptul că…” appeared first on Români Buni.