Continuă reațiile la adresa europarlamentarului Maria Grapini, acuzată că ar fi vrut să fure un vot de la Kovesi în Comisia LIBE.
Gestul a fost comentat de Cristian Tudor Popescu la Digi24, preluat de stiripesurse.ro.
„Comportamentul este al unei ţaţe sinistre la nişte alegeri pe scara blocului, din acelea când se adună locatarii în hol, se improvizează un fel de secţie de vot – să ne alegem preşedintele – şi încearcă fiecare să facă manevre să iasă Georgescu, nu Ionescu. Ăsta a fost comportamentul.
Ce aţi văzut se numeşte mânărie, în româneşte.
Iar Sargentini a fost suficient de lucidă să nu rămână uluită şi să o contracareze pe loc.
Însă, ce înseamnă asta? Înseamnă prevestirea a ce au de gând să facă PSD – ALDE. Această doamnă nu exprimă decât la ce sunt capabili să recurgă aceşti domni. Vă spun mereu sunt capabili de orice.
Ne gândeam săptămâna trecută că or să vrea să ia aurul României din Banca Angliei? Nici eu.
Aşa cum este şi această Grapini care a vrut să demonstreze, să spună la partid – am încercat cu ghearele şi dinţii, mi-am făcut datoria faţă de ţară, puneţi-mă pe listă încă un mandat. Asta e problema doamnei, nu mai e pe listă, deşi a încercat să se facă utilă”, a comentat Cristian Tudor Popescu.
The post CT Popescu: „Această Grapini …comportamentul este al unei ţaţe sinistre… care a vrut să demonstreze, să spună la partid – am încercat cu ghearele şi dinţii, mi-am făcut datoria faţă de ţară, puneţi-mă pe listă încă un mandat. Asta e problema doamnei, nu mai …” appeared first on Români Buni.