Fostul mare tenismen Ilie Năstase a fost condamnat la 9 luni și 10 zile de închisoare cu suspendare, acuzat de sustragere de la prelevarea de probe.
Ilie Nastase a cerut judecata in procedura simplificata, recunoscând faptele, iar instanta a admis cererea.
Hotărârea nu este definitivă, ci poate fi contestată la instanţa superioară, informează stiripesurse.ro.
Pe 25 mai 2018, în jurul orei 4,45, pe Şoseaua Nordului, zona Ambasada Chinei, poliţiştii Brigăzii Rutiere au oprit pentru control un autoturism condus de Ilie Năstase. Întrucât acesta se afla într-o vizibilă stare de ebrietate, lui Năstase i s-a solicitat să fie testat cu aparatul alcooltest, moment în care fostul tenismen a devenit recalcitrant, a adresat injurii poliţiştilor, motiv pentru care a fost încătuşat şi condus la sediul INML pentru recoltare de mostre biologice.
Ilie Năstase a refuzat să-i fie recoltate probe biologice şi a fost condus la sediul Brigăzii Rutiere, unde i-a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru refuz de recoltare de mostre biologice. După câteva ore, Ilie Năstase a fost prins din nou de poliţişti, de această dată în timp ce conducea fără permis un scuter.
The post Ilie Năstase Condamnat la închisoare, după ce a fost prins beat la volan. Decizia judecătorilor appeared first on Români Buni.