Președintele Klaus Iohannis a refuzat-o pe Olguța să fie ministru la Transporturi pentru că nu avea copie după buletin la dosar și cazier. Dăncilă i-a trimis lui Iohannis din nou propunerea dar acesta nu dă niciun semn că ar fi luat o nouă decizie. Olguța suspină de pe margine, spunând că Dacă aș fi fost numit ministru al Transporturilor m-aș fi mutat pe șantier.
Lia Olguța Vasilescu a participat sâmbătă la alegerile PSD Craiova, secțiunea vârstnici unde și-a exprimat dorința arzătoare de a fi ministru.
Olguța Vasilescu, citată de jurnalulolteniei.ro: „De ani de zile vorbim despre Autostrada Piteşti – Craiova şi ani ni se oferă garanţii că se va face această autostradă şi cei care am promis-o şi ne-am asumat-o suntem noi, parlamentarii de Dolj.
Noi ştim că pentru dezvoltarea acestui oraș, o autostradă este vitală. Dacă aș fi fost numit ministru al Transporturilor m-aș fi mutat pe șantier. Și nu numai pe Craiova – Pitești. Avem norocul ca la Ministerul Transporturilor să meargă un om la fel de determinat ca mine.
Din 2017, de când am intrat la guvernare, am făcut toate demersurile posibile și imposibile pentru a avea această autostradă. Din luna martie 2017, au demarat toate procedurile pentru autostradă.
Nu este vina noastră, a guvernului, a parlamentarilor de Dolj, că timp de un an de zile două instanțe din România au blocat acest proiect. Și, după un an, una dintre instanțe a spus «poate să meargă mai departe proiectul pe tronsoanele 1 și 2», iar o altă instanță a spus «reluați procedura că nu e bună».
Deci, aceeași speță, două instanțe și două hotărâri diferite. Vestea bună este aceea că s-a semnat pentru realizarea primelor două tronsoane, care sunt și cel mai dificil de realizat.
La ora actuală, se află în faza de proiectare și sper că în aprilie, maxim iunie să înceapă să se sape la această autostradă. Țara asta merită să se dezvolte. Regiunea asta merită să se dezvolte”.
Klaus Iohannis, potrivit Digi 24, la ultimul refuz: „Constatând că documentația care însoțește propunerea (respectiv copia cărții de identitate și curriculum vitae actualizat) este incompletă, astfel încât nu se poate verifica îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de art. 105 din Constituție și de art. 2 din Legea nr. 90/2001 pentru numirea în funcția de membru al Guvernului,
Vă aduc la cunoștință că, în continuare, propunerile de numire în funcția de membru al Guvernului nu fac dovada îndeplinirii tuturor condițiilor de legalitate, astfel încât să li se poată da curs.”
The post Olguta Vasilescu, dezamăgită de Iohannis. „Dacă aș fi fost numit ministru al Transporturilor m-aș fi mutat pe șantier….” appeared first on Români Buni.