Un medic celebru din Brașov, Dan Grigorescu, a taxat-o pe ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, pentru modul jenant în care și-a expus neștiința în cunoașterea limbilor engleză și franceză.
Pe Facebook, medicul Grigorescu Dan a scris: ORGOLIUL și OPROBIUL (Re-rromanizarea intelectualilor din Romania)
Orgoliul nemăsurat de a arăta că ești “în rândul lumii”, chiar dacă tu știi că de fapt nu ești, are în viața reală un dușman natural feroce: oprobiul public al contemporanilor de valoare.
Și nu numai al celor din târgul tău de la marginea Levantului pe care ai vrut să îi “dai pe spate”, ci, mai ales (și, în plus, cu efect catastrofal asupra imaginii celor pe care îi “reprezinți”), al celor cărora te adresezi. Care, în urma unui asemenea comportament la nivel intelectual (pe care aceștia îl percep ca fiind mai mult decât jignitor), ajung să privească depreciativ nu numai individul care se expune, fudul, ci, mai ales, întreaga națiune pe care o reprezintă ca demnitar desemnat de puterea aleasă prin vot “popular”.
Și asta e ceea ce eu nu pot accepta! Să fii considerat că te afli la periferia educației “pe persoană fizică” e treaba ta, dar să expui acestei percepții întreaga componentă educată a națiunii, e intolerabil!
În planul imaginii și al percepției internaționale, Olguta Vasilescu provoacă o adevărată re-rromanizare a națiunii române, la mai bine de un sfert de secol de eforturi ale intelectualității acestui popor de a schimba percepția pe care au creat-o primii migratori economici plecați din țară imediat după 1989.
N.B.: Pentru cine consideră că exagerez, ofer, ca recurs la memorie, revederea imaginilor cu rromânii (sic!) care cerșeau prin capitalele Europei cu formule învățate fonetic sau având de gât pancarte așișderea!
Eh, ce ziceți?”
Vezi cum s-a descurcat ministrul în limba engleză:
Discursul începe de la secunda 45.
Acest discurs aduce aminte de cel al fostului președinte al României, Ion Iliescu, în limba engleză:
Olguța Vasilescu în limba franceză:
E mai bine ca în engleză?
The post Medic din România despre Olguta Vasilescu: „Și asta e ceea ce eu nu pot accepta! … În planul imaginii și al percepției internaționale, Olguta Vasilescu provoacă o adevărată re-rromanizare a națiunii române” appeared first on Români Buni.