Curtea Constituțională din România a dat publicității motivarea privind ancheta DNA pentru Ordonanța 13. Ca orice Curte care se respectă, decizia dată de astăzi este interpretată de fiecare cum vrea. Nu are cum să fie înțeleasă de cei mulți fără pregătire juridică, trebuie așteptate comentariile judecătorilor.
Cert este, până acum, CCR NU a interzis anchetele penale privind adoptarea legilor! Dacă un ministru ia mită pentru a da o lege sau minte Parlamentul în motivare sau distruge avize negative și apoi adoptă, va fi anchetat de procurori deoarece sunt infracțiuni.
Ceea ce spune CCR este modul cum se face plângerea. Dacă în plângere nu se spune că s-a comis o infracțiune, atunci DNA nu poate porni cercetarea unei Ordonanțe. O ordonanță, lege nu poate fi începutul unei anchete penale.
Pentru că totuși s-au descoperit infracțiuni comise de ministrul Florin Iordache ancheta penală va continua.
Curtea spune, și este corect, că miniștrii au imunitate în adoptarea actelor. Este normal, deoarece au fost numiți să ia decizii iar oportunitatea le aparține. Singura sancțiune o reprezintă votul. Guvernul dacă ia decizii proaste este sancționat doar politic și nu penal.
În ceea ce privește legalitatea, procurorii nu pot verifica. Iar este corect, legalitatea este cercetată doar de CCR.
Rămâne doar ca procurorii să cerceteze infracțiunile comise de guvern în adoptarea de legi. Mergem la absurd, dacă în ședința de guvern un ministru omoară un alt ministru și dă o ordonanță prin care spune că nu poate fi cercetat înseamnă că acel ministru nu poate fi cercetat penal pentru omor pentru că a dat o Ordonanță de urgență?
Este absurd, nu există imunitate pentru fapte penale în adoptarea legilor.
Ceea ce spune CCR este modul cum se face plângerea. Dacă în plângere nu se spune că s-a comis o infracțiune, atunci DNA nu poate porni cercetarea unei Ordonanțe.
Vom aștepta interpretările celor mai deștepți în noțiuni de drept. Până atunci vă prezentăm extrase din deciza Curții.
“In ceea ce priveste Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie, conduita conforma Constitutiei transpare din cele statuate mai sus, si anume exercitarea competentelor stabilite de lege in conformitate cu prevederile constitutionale referitoare la separatia puterilor in stat si, deci, abtinerea de la orice actiune care ar avea ca efect subrogarea in atributiile altei autoritati publice.
Prin urmare, Ministerul Public nu are competenta de a desfasura activitati de cercetare penala cu privire la legalitatea si oportunitatea unui act normativ adoptat de legiuitor”, se arata in motivarea deciziei CCR.
Cum spuneam mai sus, se cercetează faptele penale făcute în timpul adoptării (exemplul cu omorul ministrului) și nu legalitatea (verifică CCR) sau oportunitatea (verifică Parlamentul sau votanții în ziua alegerilor sau prin proteste)
“Pentru aceste considerente, avand in vedere ca prin Ordonanta din 1 februarie 2017 a Directiei Nationale Anticoruptie se retine ca ‘nu exista vreunul dintre cazurile care impiedica punerea in miscare sau exercitarea actiunii penale’ si, in consecinta, se dispune inceperea urmaririi penale si se efectueaza acte de urmarire penala cu privire la savarsirea infractiunilor mentionate in denunt, apare cu evidenta faptul ca Ministerul Public, ca parte a autoritatii judecatoresti, s-a considerat competent sa verifice oportunitatea, respectarea procedurii legislative si, implicit, legalitatea adoptarii ordonantei de urgenta a Guvernului”.
Vedeți, Curtea nu se referă la verificarea faptelor penale. Se referă doar la legalitatea și oportunitate. Doar că DNA și-a declinat competența către Parchetul General și se verifică DOAR fapte penale și nu legalitatea și oportunitatea!
“Nicio alta autoritate publica, apartinand altei puteri decat cea legislative, nu poate controla actul normativ al Guvernului din perspectiva oportunitatii actului de legiferare”.
Iarăși, CCR vorbește de oportunitate și nu fapte penale.
Problema CCR o reprezintă că dosarul a fost deschis generic pentru Ordonanța 13 și nu pentru infracțiuni care au fost descoperite ulterior. Deci, pe viitor, în plângerea penală trebuie trecute infracțiuni.
Parchetul îi anchetează pe miniștri pentru:
-Favorizare a făptuitorului
– Prezentare cu rea-credință, de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului( prevăzută și sancționată de Legea 115/1999)
– Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri,
– Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri
– Fals intelectual.
The post Ordonanța 13. Motivarea de azi a CCR Nu oprește ancheta penală! Grindeanu, Iordache și Dragnea, la un pas de pușcărie! Vezi de ce: appeared first on Români Buni.