Liviu Dragnea nu se oprește, va da ordonanța de urgență privind amnistia, cel mai probabil marți-miercuri săptămâna viitoare. Planul este să dea ordonanța de urgență prin asumarea în Parlament. Asta înseamnă că ordonanța va intra în vigoare imediat, indiferent ce se va întâmpla în Parlament. Iar acolo oricum au majoritate și se va aproba.
Prin această tactică ei se asigură că ordonanța intră imediat în vigoare și pot justifica faptul că și Parlamentul a fost de acord. Din păcate nu vor exista dezbateri și vor aproba cum vor ei.
Mai mult, între momentul aprobării ordonanței și votul în Parlament pot să iasă în stradă 1 milion de oameni. Nu se mai poate face nimic, important pentru ei este ca ordonanța să fie valabilă 1 minut iar judecătorii trebuie să aplice legea penală cea mai favorabilă.
Ministrul Justiţiei, Florin Iordache a declarat astăzi că CSM nu s-a pronunțat împotriva ordonanței, a dat aviz negativ doar pentru urgență. Prin asumarea răspunderii în Parlament nu vom mai vorbi de o Ordonanță de Urgență, vom vorbi de un vot al Parlamentului.
Florin Iordache a declarat că aşteaptă ziua de luni când se termină perioada de consultare publică şi abia atunci va anunţa punctul de vedere al ministerului, potrivit stiripesurse.ro.
Întrebat dacă va ţine cont de avizul negativ dat de CSM, ministrul Florin Iordache a dat un răspuns evaziv, spunând că abia luni Ministerul Justiţiei va lua o decizie, când se va termina perioada de consultare publică.
Ministrul apreciază, totuşi, că respingerea CSM se referă doar la caracterul de urgenţă al celor două proiecte şi că, în rest, oportunitatea şi modul în care se vor face modificările nu sunt contestate:
“Se vor termina consultările luni şi, în urma acestor consultări, vă anunţăm punctul de vedere al ministerului. Mai aşteptăm şi alte puncte de vedere nu doar al CSM-ului. Acesta este un aviz consultativ, înţeleg că s-au pronuntat pe urgenţă, aici este singura discuţie. În rest oportunitatea este clară şi modul în care considerăm să modificăm cele două proiecte. Luni cand vom termina dezbaterile anunţăm un punct de vedere”, a declarat Florin Iordache la Realitatea TV.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat, miercuri, solicitarea Ministerului Justiţiei privind avizarea Proiectului de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală şi a Proiectului de Ordonanţă de Urgenţă pentru graţierea unor pedepse, iar în urma deliberărilor, a dat un aviz negativ.
The post PLANUL PSD pentru aprobarea amnistiei și grațierii! Vezi cum vor să fenteze protestele din România: appeared first on Români Buni.