PSD a reușit să scoată ieri în stradă peste 8,000 de români la București și alte câteva sute la Cluj, Brașov, Iași, Timișoara, Sibiu și alte localități. Amnistia mascată care-l face scăpat pe Liviu Dragnea dar și violatori, torționari și alte categorii violente i-a scos din minți pe românii care nu vor hoți să-i conducă, chiar dacă politcienii vor să le dea câte ceva (un salariu mai mare sau o pensie)
După ce a participat la ședința de Guvern în care ar fi trebuit să fie adoptată Ordonanța și a reușit să o împiedice, președintele Klaus Iohannis își pregătește următorii pași, informează stiripesurse.ro.
Surse apropiate Cotroceniului ne-au precizat că președintele Klaus Iohannis va interveni în forță în acest scandal și va avea o serie de ieșiri publice extrem de dure la adresa PSD.
”Este pregătit de război total cu PSD și își va folosi toate resursele pentru a împiedica grațierea. Din punctul de vedere al președintelui această măsură este inacceptabilă”, ne-au precizat sursele noastre.
Aceleași surse ne-au explicat că președintele Klaus Iohannis așteaptă să vadă care sunt și reacțiile din societatea civilă, dar și modul în care evoluează protestele de stradă.
Dacă PSD și ALDE vor merge mai departe cu Ordonanța privind grațierea, președintele Iohannis va ieși public și va cere demisii din Guvern, dar și la nivel politic.
Video Cluj:
Protest București:
Video București:
Proiectul OUG-ului de gratiere – Cum pot scapa de jumatate de pedeapsa pedofilii, criminalii, talharii si violatorii: Daca au peste 60 de ani sau au in intretinere minori sub 5 ani, potrivit hotnews.ro.
Textul Ordonantei de Urgenta privind gratierea publicat miercuri de catre Ministerul Justitiei stipuleaza ca pot scapa de jumatate de pedeapsa mai multe categorii de condamnati, fara a stipula restrictii. Articolul 2, alineatul 1 arata ca gratierea unei jumatati de pedeapsa se aplica “persoanelor care au implinit varsta de 60 ani, femeilor insarcinate (gravide) sau persoanelor care au intretinere minori cu varsta de pana la 5 ani” si care nu sunt recidiviste.
Pentru acest alineat nu sunt enumerate si alte exceptii. Cu alte cuvinte, condamnatii pentru viol, pedofilie, crima, talharie sau alte infractiuni violente pot beneficia de o reducere de jumatate din pedeapsa daca au peste 60 de ani sau in intretinere minori sub 5 ani, informeaază hotnews.ro.
Potrivit textului de OUG pentru gratiere publicat miercuri de Ministerul Justitie arata ca vor fi scutiti de pedeapsa cei condamnati sub 5 ani (articolul 1), cu exceptia mai multor infractiuni (detaliate la Articolul 3, alineatul 4). Aici sunt incluse ca exceptie de la gratiere numeroase infractiuni violente, precum violul, pedofilia, crima sau talharia.
Cu toate acestea, Articolul 2 stipuleaza gratierea partiala, adica a unei jumatati de pedeapsa ce se aplica: “cu 1/2 pedepsele cu inchisoare aplicate persoanelor care au implinit varsta de 60 ani, femeilor insarcinate (gravide) sau persoanelor care au intretinere minori cu varsta de pana la 5 ani;”
Pentru Articolul 2 nu exista vreo lista de infractiuni pentru care nu se va aplica gratierea partiala. Cu alte cuvinte, condamnatii pentru viol, pedofilie, crima, talharie sau alte infractiuni violente pot beneficia de o reducere de jumatate din pedeapsa daca au peste 60 de ani sau in intretinere minori sub 5 ani.
The post Klaus Iohannis vs PSD. Vezi PLANUL președintelui României în lupta cu Liviu Dragnea din următoarea perioadă: appeared first on Români Buni.