La Spitalul Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman” Bârlad (judeţul Vaslui), unitate medicală de rang III din patru posibile, se fac operaţii de micro-chirurgie plastică şi reparatorie de mare fineţe, într-o sală de operaţie cu dotări minimale.
Doctorul Oleg Tacu (37 ani), singurul chirurg plastician din spital, replantează membre amputate de unul singur, fără a avea ajutorul unui chirurg – mâna a doua, fără asistent medical şi fără aparatură de ultimă generaţie. Mai mult, chirurgul nu foloseşte microscop la suturarea nervilor, ligamentelor şi vaselor de sânge deoarece este înzestrat de la natură cu adevăraţi ochi de vultur, având o acuitate vizuală mult peste media oamenilor normali.
Spitalul nu este dotat cu microscop performant, costul unui asemenea aparat indispensabil microchirurgiei plastice variind între 30.000 şi 80.000 de euro. Solicitările chirurgului către conducerea unităţii pentru a achiziţiona microscopul de care e atâta nevoie fiind respinse din lipsă de bani.
„Operez cu o trusă de micro-chirurgie adaptată, nu e ceea ce ar trebui. Ar fi vital să mai fie angajat încă unchirurg plastic pentru a putea opera împreună şi pentru a putea asigura urgenţele non-stop.
Am făcut o cerere în acest sens în urmă cu trei luni şi nu am primit niciun răspuns. Dacă intervine o urgenţă cât sunt plecat din oraş, pacienţii pierd şansa de recuperare. O replantare de membru, de exemplu, se face în primele 6-12 ore de la accident. Ulterio,r nu se mai poate face nimic”, a explicat, pentru adevarul.ro, doctorul Oleg Tacu.
Oleg Tacu este originar din Soroca, Republica Moldova. A absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi şi tot în capitala Moldovei a făcut şi rezidenţiatul.
A realizat că are vederea atât de bună după absolvirea facultăţii, când simţea nevoia să se aplece sub lupele microscopului pentru a vedea mai bine cum se suturează vasele de sânge. Controalele oftalmologice făcute ulterior au confirmat că are ochi-fenomen.
Mai exact, are acuitate vizuală de 1.5, faţă de 1.0 – acuitatea vizuală a unui om cu vedere normală. Altfel spus, chirurgul vede de la 11 metri cele mai mici litere de pe panoul oftalmologic, în timp ce majoritatea oamenilor disting literele de la 6 metri.
The post Doctorul Oleg Tacu, chirurgul plastic din România care replantează membre amputate de unul singur, fără a avea ajutorul unui chirurg, fără asistent medical şi fără aparatură de ultimă generaţie appeared first on Români Buni.