O veste cu adevărat îmbucurătoare pentru noi. Limba română va fi studiată în școlile din Valencia, se pare că acest lucru vine odată cu mărirea ofertei de discipline pentru viitorul an școlar. Autoritățile afirmă că pe lângă introducerea limbii române în programa de studiu, elevii vor mai studia japoneza, olandeza și euskera.
Școlile de Limbi din Comunitatea Valenciana vor oferi din toamnă, pe lângă limba română, și alte materii noi precum euskera, japoneza și olandeza, după cum a anunțat Direcția Generală de Politică Lingvistică din cadrul administrației regionale – Comunitat Valenciana, informează spanioli.net.
Limba română a fost introdusă în programa anului viitor datorită numărului mare de români care trăiesc în regiune, mai ales în Castellón.
Este o acțiune adresată noilor rezidenți, în special din Castellón, care vor putea astfel să-și păstreze limba și cultura și care îi va stimula și pe alții să o învețe a precizat directorul general de Politică Educativă din cadrul guvernului valenciano, Rubén Trenzano.
The post Limba română ajunge limba de studiu în școlile din Spania, la Valencia appeared first on Români Buni.